Cabana Negoiu

Negoiu
casuta mgs
durata

4 - 5 h

distanta

40 km

dificultate

dificil

350

RON/pers

Cabana Negoiu se află în Munții Făgăraș, la altitudinea de 1550 m. Plecarea se face din Avrig spre Porumbacu de Sus, apoi spre cariera de marmura unde se termină drumul forestier și începe poteca turistică. Dacă și pânâ acum drumul a fost în urcare, urcarea cu adevârat solicitantă abia acum începe.  80% din urcarea pe poteca turistică este ciclabilă, dar avem și zone de push bike întrucât întâlnim pante foarte abrupte sau obstacole (rădăcini, stânci, etc). Principalele obiective ale traseului:

Satul Porumbacu de Sus

Castelul de Lut, Valea Zânelor

Cariera de marmură

Cabana Negoiu

Traseul se desfășoară in cea mai mare parte pe drum forestier, drum de câmp sau poteci turistice, dar întâlnim și drum județean de asfalt unde vom respecta regulie de circulatie pe drumuri publice.

Nivelul de dificultate este ridicat, atât din punct de vedere al efortului cât și al tehnicii. Pe traseu întâlnim drumuri forestiere și poteci turistice cu pante și rampe solicitante ce trebuiesc abordate cu atenție sporită. Astfel, această tură este recomandată celor mai experimentați.

Dacă tura ți se potrivește, te așteptăm cu drag să te înscrii!

ECHIPAMENT NECESAR RECOMANDAT:
– noi îți vom pune la dipoziție casca de protecție pe care o veți purta obligatoriu în timpul turei;
– vă recomandăm îmbrăcăminte și încălțăminte sport cât mai confortabilă, specifice activității de cilism pe munte și adaptate la condițiile meteo (tricouri tehnice, polar, geaca și pantaloni de drumeție rezistente la vânt);
– ochelari de soare;
– mănuși de bicicleta;
– haină de ploaie;
– de asemenea, recomandăm să aveți la voi un rucsac / ghiozdan în care să puneți o sticlă de apă și o gustare.
COSTURI:
Costul este pe persoană, pe tura și Include:
– bicicletă electrică eMTB full suspension;
– ghidaj de specialitate;
– cască de protecție;
Nu include taxe / bilete de intrare la obiectivele vizitate.
NOTĂ:
– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și de omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți.
– Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau de a anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.